Stiluri de Atașament

Tipurile de Atașament și Cum Ne Influențează Relațiile

Teoria atașamentului, dezvoltată de psihiatrul John Bowlby, este un model psihologic esențial care explică dinamica relațiilor dintre oameni, în special legăturile emoționale puternice formate între părinți și copii.

Atașamentul reprezintă un tipar de relaționare de lungă durată, care ne influențează comportamentul în relațiile apropiate de-a lungul vieții.

În acest articol, vom explora cele patru stiluri de atașament: sigur, anxios, evitant și dezorganizat, și modul în care acestea afectează relațiile atât în copilărie, cât și în viața adultă.

Formarea Atașamentului: Etapele Cheie

Conform teoriei lui Bowlby, atașamentul se formează în patru faze:

1. Faza premergătoare (până la aproximativ 6 săptămâni): Copilul începe să dezvolte un sentiment de apropiere față de figura principală de atașament.
2. Faza de diferențiere a persoanei de referință (6 săptămâni – 6-7 luni): În această etapă, copilul începe să recunoască persoana de îngrijire principală și să se atașeze de aceasta.
3. Atașarea propriu-zisă (7-24 luni): Copilul dezvoltă o legătură emoțională stabilă cu persoana de referință.
4. Parteneriatul orientat (după 2-3 ani): Copilul devine capabil să înțeleagă faptul că persoana de îngrijire are propriile nevoi și începe să colaboreze în relație.

1. Atașamentul Sigur

Atașamentul sigur se dezvoltă atunci când părinții sunt conectați emoțional, răspund constant și cu sensibilitate la nevoile copilului. Copilul învață astfel că poate avea încredere în părinți și că nevoile sale vor fi satisfăcute. Pe măsură ce cresc, învață că uneori trebuie să aștepte, să aibă răbdare.

După cum a subliniat psihanalistul Donald Winnicott, este important ca părinții să greșească în mod tolerabil și din când în când. Acesta este modelul prin care copilul va înțelege că nu trăiește într-o lume perfectă. Dacă părinții răspund constant și consistent la cel puțin 40% din timp, copilul dezvoltă un sentiment de sine sigur și o anumită independență, care îi va permite explorarea vieții și autoreglarea emoțională.

Constanța și consistența sunt obligatorii, deoarece creierul copilului învață prin repetiție și asociere. Astfel, un atașament sigur se formează prin prezența constantă a părinților, care răspund la nevoile emoționale ale copilului.

Caracteristici ale copilului cu atașament sigur:

• Încredere în îngrijitor;
• Sentiment de securitate în explorarea mediului;
• O bună reglare emoțională.

Persoanele cu acest stil de atașament la maturitate se caracterizează prin încrederea în sine și în partener. Ele sunt confortabile cu ideea că cineva se poate baza pe ele și sunt capabile să ceară ajutor atunci când au nevoie.

• Capacitate bună de angajament, încredere și interdependență în relații;
• Confortabile cu intimitatea și bine adaptate atât singure, cât și în relațiile cu ceilalți;
• Stimă de sine crescută și încredere în oameni;
• Manifestă reciprocitate în relații, negociere și colaborare în momente de conflict, rămân în relație și caută soluții;
• Flexibilitate și adaptabilitate, loialitate și stabilitate în relațiile de prietenie și de cuplu.

2. Atașamentul Nesigur – Anxios

David J. Wallin descrie acest stil astfel: „Înfometați de fuziune: marile lor amenințări sunt separarea, pierderea și a fi singuri; apropierea este trăită ca fiind cel mai mare bun, niciodată problema.”

Atașamentul anxios apare atunci când părinții sunt imprevizibili în răspunsurile lor. Uneori oferă sprijin, alteori sunt distanți sau indisponibili, ceea ce duce la o stare de nesiguranță pentru copil, care devine dependent emoțional de persoana de referință.

Copilul devine preocupat de a ghici starea emoțională a părinților pentru a se adapta corespunzător, dezvoltând astfel mecanisme de apărare. În loc să exploreze mediul, copilul acordă mai multă atenție nevoilor părinților decât propriilor nevoi, limitându-și curiozitatea. Un părinte anxios sau furios poate induce o stare de hipervigilență copilului (vezi comportamentul people-pleaser).

Caracteristici ale copilului cu atașament anxios:

• Nesiguranță în privința disponibilității părinților;
• Nevoie constantă de reasigurări;
• Frica de abandon.

Adultul cu atașament anxios:

Adulții cu acest tip de atașament manifestă o nevoie constantă de reasigurare în relații, sunt posesivi și geloși, și încearcă să controleze partenerul.

• Posesivitate și gelozie, încercări de control asupra partenerului, verificarea constantă a acestuia;
• Frica intensă de respingere și abandon;
• Dificultăți în reglarea emoțională, atenție la detalii și tendința de a exagera semnificația acestora;
• Pot sabota relațiile, agita lucrurile și manifesta nevoia constantă de intimitate, dar se îndoiesc de propria valoare;
• Se victimizează și pot ajunge la șantaj emoțional, uneori ajungând la codependență.

3. Atașamentul Nesigur – Evitant

John Bowlby descrie acest tip de atașament astfel: „Bazarea lor pe ei înșiși până la modul compulsiv și supraestimarea defensivă a propriilor valori, gânduri sau dorințe.”

Când părintele nu a reușit să fie disponibil emoțional sau este neglijent, copilul învață să-și gestioneze singur nevoile.

Copilul poate părea indiferent atunci când părintele pleacă sau se întoarce, dar își maschează emoțiile, fiind învățat să nu se bazeze pe ceilalți.

Caracteristici ale copilului cu atașament evitant:

• Evitarea intimității emoționale;
• Amortirea emoțiilor;
• Lipsa încrederii în ceilalți.

Adultul cu atașament evitant:

Adulții evită intimitatea, preferă rațiunea în locul emoțiilor și au dificultăți în a se deschide în fața celorlalți.

• Evitarea intimității și conflictului;
• Supraestimarea propriilor abilități;
• Idealizarea relațiilor trecute și nemulțumirea față de partenerul actual;
• Tendința de a închide conversațiile și de a pleca din relații.

4. Atașamentul Dezorganizat (Dezorientat)

Dr. Sue Johnson descrie acest stil de atașament astfel: „Acest model apare atunci când persoanele au fost traumatizate de figura de atașament.”

Copiii cu atașament dezorganizat manifestă comportamente contradictorii, fiind atrași de persoana de referință dar, în același timp, se tem de aceasta.

Ei trăiesc într-o situație paradoxală, în care părintele reprezintă atât sursa de protecție, cât și cea de amenințare.

Caracteristici ale copilului cu atașament dezorganizat:

• Comportamente neașteptate și contradictorii;
• Oscilații între apropiere și îndepărtare;
• Lipsa unui model coerent de relaționare.

Adultul cu atașament dezorganizat:

La maturitate, acești adulți au dificultăți în a înțelege și gestiona propriile experiențe emoționale. Ei trăiesc în extreme și au relații intense și haotice.

• Relații instabile și extreme;
• Dificultăți de încredere și autocontrol;
• Posibilă utilizare de substanțe sau comportamente riscante pentru a face față emoțiilor.

Concluzie

Stilurile de atașament joacă un rol crucial în modul în care ne raportăm la relațiile interpersonale.

Atașamentul sigur este ideal pentru dezvoltarea relațiilor sănătoase, în timp ce stilurile nesigure și dezorganizate pot duce la dificultăți în gestionarea conflictelor, emoțiilor și intimității.

Înțelegerea acestor modele ne poate ajuta să cultivăm relații mai sănătoase și să gestionăm mai bine dificultățile emoționale din viața noastră.

Psih. Lavinia Ioviţǎ-Ciupei